Cătălin de la Berlin este un stilist faimos ce îmbracă multe persoane pe care le vedem la TV și nu numai. Dar putini știu că este și decorator de interior.
Hai să aflăm cum se face că a ajuns să îmbrace și case, nu numai oameni celebri…

Bună Cătălin,

Povestește-ne cum ai ajuns să decorezi primul tău proiect?

Prima experientă în a decora este de pe vremea când lucram la revista Tabu, când am ajutat la decorarea spațiului de relaxare. După, un domn important din trust a trecut pe acolo într-o zi și impresionat fiind de rezultat, mi-a dat niște bani, un șofer, doi mesteri, cheile de la apartamentul său în care tocmai se mutase și un deadline foarte scurt să-i creez o atmosferă cât mai placută. Cred că totul a pornit de la încrederea în mine pe care am dobândit-o pe parcurs, lucrând cu clienții mei privați, fiind atent la personalitatea lor dar și la dorințele, nevoile și aspiratiile acestora. Sunt un om obsedat de detalii prin prisma a ceea ce fac și am încercat sa urc serviciul personalizat la rang de artă. Iar, în scurt timp au devenit dependenți de a le contura și life style-ul. Așa am ajuns să decorarez un apartament de vacantă, la mare, al unui client.

A fost un proiect special, pentru o clienta deosebită, cu care mă înteleg din priviri și lucrurile au fost, din start, mai usoare. Foarte mult a contat comunicarea și respectul, dar și faptul că am avut parte de tolerantă atât din punct de vedere al bugetului cât și al creativității. Nu am dărâmat nimic, dar trebuia să încadrez și mobilierul deja existent. Nu a fost usor pentru că era destul de restrictiv stilul de mobilier precedent ales dar, cu niște extra mobilier achiziționat și multe elemente de decor am reușit să scot apartamentul din anonimat și să-i dau un aer cu adevarat de vacanță, ce te îndeamnă la relaxare. În living, am mers pe un stil mediteranean.  Deși cliseu pentru un apartament la malul mării a fost o concesie reușită, însă, am încercat ca în camera copiilor să vin cu niste accente colorate, mexicane (atat cât să le fericesc ochiul dar să-i și educ estetic) iar în dormitorul principal să recreez un fel de oază în mijlocul unei savane. Familia a fost fericită, eu am prins aripi iar de atunci am mai decorat încă două apartamente pentru ei. Vorba a zburat repede și am mai decorat înca o casă de vacantă la munte, două apartamente în București, unul in Timisoara și un hotel in Sinaia. Într-un final mi-a permis chiar și propria familie să intervin pe parte estetică și decoratiuni la casa noastră de vacantă.
In prezent, pe langa proiectele mele pe parte de styling vestimentar mă ocup și de decorarea unei case care, în prezent, este în construcție, unde am putut să intervin mai mult ca în alte proiecte.

La ce nivel de interveții ajungi într-un proiect? Demolezi pereți? Muți instalații sanitare? Sau iei un interior cu finisajele gata și doar mobiliezi și alegi decorațiunile – oglinzi, perne pe canapea, vaze, lămpi, etc?

Am avut ocazia să fac tot felul de intervenții de-a lungul timpului de la dărâmat pereți, desființat geamuri și mutat uși pana la decorare de la zero sau pe piese deja existente, (refurbish cum ii spun eu.
Încerc să ma mulez pe orice tip de buget și timp dar, bineînteles că pe primul îl depasesc cu fericire mai mereu. Imi place să creez povești în și cu spațiile folosite și nu s-a întamplat niciodata ca facturile finale să umbreasca fericirea locatarului. Imi place sa vad oameni frumosi imbracati, în spații frumos decorate, call me superficial!

Care sunt asemănările și deosebirile între a fi stilist și a fi decorator?
Cred cu tărie că în ambele profesii trebuie să detii niște psihologie de bază ca să poți întelege clientul, niște intuiție să-i descifrezi visele și multă răbdare ca să vă suportati până la final. Exceptând faptul că ambii sunt esteti prin excelentă, cred că stilistul și decoratorul sunt foarte asemanatori din foarte multe puncte de vedere, ambii încercând să contureze personalitatea clientului cu care lucrează.  În ambele cazuri se lucrează cu volumetrie, culoare, textură. Diferențele pe care le simt în design interior față de stylingul vestimentar ar fi scara la care se întamplă lucrurile și faptul ca timpul necesar unui proiect de design este mai mare. Pentru mine personal, faptul ca am putut, la început, cocheta cu ideea de decorator și apoi a devenit parte fireasca a jobului meu, a venit atât ca o extensie a conturării totale a lifestyle-ului clienților mei (și asta nu poate decat să mă bucure este minunat să poți spune cuiva că haina x dă foarte bine în casa y cu pereții z și cu cănile de cafea w) cât și ca o recunoaștere a faptului că pasiunea și eforturile pe care le depun în meseria mea sunt răsplătite pe deplin. Este absolut divin să vezi oamenii fericiti!

Crezi că este de ajuns să ai o pasiune pentru design interior ca să poți amenaja un spațiu?
Cred că în ambele meserii este mereu loc de a învata ceva nou, de a te incomoda de situatii constructive, de a autodepașii limite sau de a excela. Nu este suficient doar să fii pasionat în niciuna dintre meserii. Ardoarea si pasiunea trebuie să sustină foarte multa muncă, trebuie să investești constant în educație (as veni la cursurile tale de design interior să vad o altă perspectivă), în research, în calatorii- the eye has to travel-, să dedici foarte mult timp și să desfaci mereu firul in patru (in my case).

Ce simți ca ai nevoie să mai înveti și să știi pentru a face design interior mai bine decât o faci în prezent?
Pe parte de design interior cred că am înca foarte multe de descoperit. Toate actele stilistice ar trebui susținute de partea tehnică. Adică de multe ori m-am lovit de rezolvarea unor detalii tehnice pentru care am cerut consultanța unor profesioniști. Și cred că în cazul meu e ok că s-a întâmplat invers pentru că așa mi-a stârnit curiozitatea, eu fiind mai mult aspirational decât tehnic.